• martie 1, 2017
  • No Comment

Viitorul Maternei: Stații de alimentare cu energie, pentru autoturismele electrice, panouri de afișaj electronic și comerț stradal civilizat    

Mai mulți specialiști lucrează pentru găsirea soluțiilor optime de modernizare a unor zone din Turda. Miercuri, 1 martie, la Sala Mare a Primăriei turdene a avut loc prezentarea unor soluții de sporire a atractivității zonei Materna, din cartierul Oprișani.

Practic, studiul întreprins în acest scop a constatat o lipsă de coerență în dispunerea chioșcurilor și a tonetelor pentru comerț stradal. De asemenea, studiul a reliefat că se impune o reorganizare a locurilor de parcare existente în zonă. Modernizarea zonei ar consta în amplasarea unor chioșcuri pentru comerțul stradal, în număr de opt, cu dimensiuni și formă standardizate. De asemenea, se impune înlocuirea ancadramentelor de la etajul I al clădirii destinată activităților comerciale, cu altele, în formă de romb.

Parcările, reorganizate, ar produce un surplus de cinci locuri, pe lângă cele peste 40 existente. În plus, se propune, amplasarea, în zona parcărilor, a trei stații de unde autoturismele electrice se pot alimenta cu energie. Pentru toate aceste modificări, la care se adaugă refacerea spațiului pietonal și amplasarea unor panouri de afișaj electronic, se vor folosi materiale convenționale, precum piatra, lemnul și oțelul.

Constul modernizării propuse se ridică la circa 650 de mii de euro. Suma include cheltuielile de proiectare, studiul de fezabilitate, planul urbanistic de detaliu, organizarea de șantier și cheltuielile pntru execuția prorpiu-zisă a lucrărilor.

Prezent la expunere, primarul Turzii, Cristian Matei, a apreciat că o asemenea lucrare constă mult, însă trebuie făcută: ”În Turda trebuie să avem un comerț stradal civilizat, la fel ca și în țările occidentale” a precizat Matei.

Acesta a spus că se află în curs de elaborare un studiu ce vizează modificarea zonei pietonale din centrul istoric al Turzii. De asemenea, se lucrează la trei variante de modernizare a pieței agroalimentare din microraionul III, Oprișani și la un proiect de renovare și modernizare a pieței agroalimentare centrale. Cristian Matei a mai precizat că se are în vedere căutarea unor soluții ce ar permite amenajarea unor parcări pentru autocare, cu atât mai necesare cu cât numărul turiștilor care vizitează Turda crește de la an la an.

 

Emil HĂLĂȘTUAN

Alte articole

Concert de colinde

Concert de colinde

Tenorul Sergiu Chirilă și baritonul Florin Sâmpelean vor colinda la Turda. Aceștia vor susține un concert de colinde românești și străine,…
Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD: La Turda s-a construit un nou partid social-democrat. Din cel vechi a rămas doar sigla

Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD: La Turda…

Rămasă fără sediu și fără membri, după ruptura din 2020, când primarul Turzii, Cristian Matei, împreună cu toți consilierii social-democrați din…
Din învățăturile lui Rareș Bogdan către viitorii politicieni liberali:  Lecția nr. 1 – Cum se ia caimacul de pe ”cafeaua” pentru care au muncit alții (pamflet, pe jumătate)

Din învățăturile lui Rareș Bogdan către viitorii politicieni liberali:…

În politică, indiferent de cumetriile pre- sau post electorale, fiecare își numără singur voturile. Iar după scrutin, politicienii care au trecut…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *