• ianuarie 25, 2017
  • No Comment

Turdenii pot beneficia de investigații imagistice de înaltă performanță la spitalul de acasă

Pacienții din Turda și din localitățile învecinate cu acest municipiu pot beneficia, cu începere de miercuri, 25 ianuarie, de investigații imagistice de înaltă performanță. Aceste investigații au devenit posibile grație dării în funcțiune a computerului-tomograf donat spitalului turdean de Asociația Întreprinderilor Italiene din Cluj-Napoca.

Deocamdată, vor beneficia de servicii gratuite de imagistică efectuate cu acest aparat pacienții care reprezintă cazuri de urgențe medicale și bolnavii internați la Spitalul municipal din Turda. ”În celelalte cazuri, investigațiile cu computerul-tomograf se vor face, deocamdată, contra cost” deoarece nu există încă un contract semnat cu Casa de Asigurări Sociale de Sănătate (CASS), în vederea decontării cheltuielilor prilejuite de funcționarea aparatului, a precizat managerul Spitalului municipal din Turda, dr. Ovidiu Stănilă. Acesta a spus că numai pentru computerele-tomograf noi se decontează cheltuielile de funcționare a acestora, de către CASS. Aparatul primit de spitalul turdean, produs de firma americană General Electric, a fost fabricat în Japonia, în anul 2000, așadar nu se înscrie în parametrii admiși de CASS pentru decontarea serviciilor de imagistică efectuate cu acest computer-tomograf. Cu toate acestea, aparatul a devenit funcțional și pacienții care au nevoie de investigații imagistice de înaltă performanță pot apela la dr. Adriana Mesaroș, medicul de specialitate care, împreună cu un tehnician, lucrează la computerul-tomograf de la Spitalul municipal din Turda.

Orientativ, pentru serviciile de imagistică de înaltă performanță, oferite pacienților cu ajutorul computerului-tomograf, CASS decontează sume cuprinse între 60 și 175 de lei, în cazul tomografiilor efectuate fără substanță de contrast și de la 375 la 450 de lei, pentru tomografiile pentru realizarea cărora se folosesc  substanțe de contrast.

Darea în funcțiune a computerului-tomograf  instalat la Spitalul municipal din Turda reprezintă un fapt important pentru comunitate, a apreciat dr. Ovidiu Stănilă, managerul instituției sanitare turdene, prima de acest gen dintre cele din rețeaua de sănătate publică ce funcționează la Turda, ce deține un astfel de aparat. ”Prin posibilitatea efectuării unor investigații imagistice de înaltă performanță pacienții din Turda sunt scutiți de drumurile pe care trebuiau să le facă la clinicile din Cluj-Napoca. Apoi, se reduce considerabil timpul de așteptare. La Cluj-Napoca pacienții așteaptă și două-trei luni până le vine rândul la computerul-tomograf, or, mai ales în cazul unor boli grave, precum cancerul, pacienții nu pot aștepta atât” a înșirat dr. Ovidiu Stănilă câteva din beneficiile oferite turdenilor prin darea în funcțiune a computerului-tomograf de la Spitalul municipal din localitate.

Despre importanța dotării spitalului turdean cu un computer-tomograf grăiește și participarea, la inaugurarea festivă a aparatului, a directorului Direcției de Sănătate Publică a județului Cluj, dr. Mihai Moisescu-Goia și a unui grup de membri ai Asociației Întreprinderilor Italiene din Cluj, în frunte cu președintele acesteia, Camillo Torta. La ceremonie au participat, de asemenea, primarul Turzii, Cristian Matei și viceprimarul Lucian Nemeș, însoțiți de un grup de membri ai Consiliului local.

În ceea ce privește înzestrarea Turzii cu aparatură și alte facilități medicale, inaugurarea cabinetului stomatologic de la Colegiul Național Mihai Viteazul, eveniment petrecut cu puțin timp în urmă, a deschis seria concretizării precupărilor manifestate în acest domeniu de către administrația publică locală, în componența acesteia rezultată după alegerile locale din 5 iunie 2016.

Emil HĂLĂȘTUAN

Alte articole

Concert de colinde

Concert de colinde

Tenorul Sergiu Chirilă și baritonul Florin Sâmpelean vor colinda la Turda. Aceștia vor susține un concert de colinde românești și străine,…
Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD: La Turda s-a construit un nou partid social-democrat. Din cel vechi a rămas doar sigla

Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD: La Turda…

Rămasă fără sediu și fără membri, după ruptura din 2020, când primarul Turzii, Cristian Matei, împreună cu toți consilierii social-democrați din…
Din învățăturile lui Rareș Bogdan către viitorii politicieni liberali:  Lecția nr. 1 – Cum se ia caimacul de pe ”cafeaua” pentru care au muncit alții (pamflet, pe jumătate)

Din învățăturile lui Rareș Bogdan către viitorii politicieni liberali:…

În politică, indiferent de cumetriile pre- sau post electorale, fiecare își numără singur voturile. Iar după scrutin, politicienii care au trecut…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *