• ianuarie 31, 2017
  • No Comment

Turda, reîndatorată, pentru a putea plăti împrumuturile ce trebuiau să susțină ”marile realizări ale epocii portocalii”

Ideile mărețe ale iluștrilor cârmaci costă. Iar datoriile rămân și trebuie plătite, chiar și după plecarea iluștrilor, unicilor și nebiruiților cârmuitori, a căror imagine se sparge ca niște baloane de săpun dacă electoratul nu o mai hrănește cu voturile sale, din patru în patru ani.

În aceeași situație se află și actuala administrație a Turzii. În ședința de luni, 30 ianuarie, forul deliberativ local a aprobat refinanțarea celor două credite, unul de 4,5 milioane de euro, contractat de autoritățile publice turdene de la Dexia Credit Local, în luna decembrie a anului 2008, iar celălalt, o linie de credit deschisă la CEC Bank, în luna aprilie a anului 2012, din care s-au ”tras” peste 22 de milioane de lei până la sfârșitul anului 2016.

Pentru refinanțarea acestor credite, Consiliul local turdean a decis contractarea unor noi împrumuturi, de cel mult 63 de milioane de lei. Din  această sumă, circa 43 de milioane de lei se vor putea folosi pentru refinanțarea creditelor contractate cu Dexia Credit Local și cu CEC Bank. Refinanțarea celor două credite, ce se va întinde pe parcursul a 12 ani, va reduce efortul de plată al municipiului Turda cu 4,4 milioane de lei, în anii 2017-2019, dar, per total, va ”scumpi” cele două credite inițiale cu 2,43 milioane de lei, se precizează în referatul Direcției Economice din cadrul Primăriei Turda, întocmit de către directorul acesteia, Daniela Adace.

Diferența, de 20 de milioane de lei, se va folosi pentru finanțarea lucrărilor de restaurare, punere în valoare și introducere în circuitul turistic a Castrului de la Potaissa al Legiunii a V-a Macedonica, se mai arată în textul hotărârii adoptate de forul deliberativ turdean în ședința de luni 30 ianuarie.

Emil HĂLĂȘTUAN

Alte articole

Concert de colinde

Concert de colinde

Tenorul Sergiu Chirilă și baritonul Florin Sâmpelean vor colinda la Turda. Aceștia vor susține un concert de colinde românești și străine,…
Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD: La Turda s-a construit un nou partid social-democrat. Din cel vechi a rămas doar sigla

Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD: La Turda…

Rămasă fără sediu și fără membri, după ruptura din 2020, când primarul Turzii, Cristian Matei, împreună cu toți consilierii social-democrați din…
Din învățăturile lui Rareș Bogdan către viitorii politicieni liberali:  Lecția nr. 1 – Cum se ia caimacul de pe ”cafeaua” pentru care au muncit alții (pamflet, pe jumătate)

Din învățăturile lui Rareș Bogdan către viitorii politicieni liberali:…

În politică, indiferent de cumetriile pre- sau post electorale, fiecare își numără singur voturile. Iar după scrutin, politicienii care au trecut…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *