• ianuarie 24, 2017
  • No Comment

Turda: Muzică arhaică la 158 de ani după ”Unirea mică”

În 24 ianuarie, cei 158 de ani ce s-au scurs de la unirea Țării Românești cu Moldova, act ce a avut ca și consecință formarea României, au fost sărbătoriți, la Turda, printr-un spectacol desfășurat la Teatrul ”Aureliu Manea” urmat de o ”Horă a Unirii” ce s-a încins în jurul sensului giratoriu de lângă Primărie. Sărbătorirea ”Unirii mici” s-a încheiat sub lumina focurilor de artificii ce au inundat cerul deasupra Pieței 1 Decembrie 1918, la intersecția acesteia cu strada Libertății.

Semnalul de deschidere a sărbătorii s-a dat la ora 17.30, când pe scena teatrului turdean și-au făcut apariția, rând pe rând, cele patru ansambluri folclorice ale Casei de Cultură, respectiv Datina turdeană și Comori Ardelene, conduse de către coregraful Ioan Cuc, iar apoi Mugurii Arieșului și Cununa Ardealului, pregătite de către coregraful Vasile Baciu.

După evoluția ansamblurilor folclorice, cei 380 de spectatori, ce au umplut până la refuz sala de spectacole a Teatrului ”Aureliu Manea” au avut ocazia să asculte o ”mostră” de muzică arhaică, interpretată de Florin Ștefan, de 18 ani chitarist al formației clujene ”Semnal M” împreună cu taraful său.

Florin Ștefan, care a cântat la nai, cobză și liră și-a început recitalul cu o ”Rugă de sărbători” melodie din Maramureș. Apoi, Florin Ștefan, acompaniat de cei patru instrumentiști ce formează taraful său, au interpretat o ”Suită din Țara Moților” și o ”Doină” culeasă în anii 30 ai seolului trecut. După acordurile unui fragment din Rapsodia română, de George Enescu, cântate de Florin Ștefan la nai, acesta a renunțat la ”bateria de fluiere” în favoarea ”lirei tracului Orfeu” și a cobzei, pentru a interpreta o ”Sârbă” melodie culeasă de Dimitrie Cantemir, pe la 1700. După melodia ”Cântă cucul, bată-l vina/De răsună Bucovina” au urmat o melodie populară din zona Turzii, iar în final Florin Ștefan și taraful său au cântat ”Hai să-ntindem hora mare”. Versurile cântecului, fredonate de spectatorii din sala teatrului turdean, care fluturau stegulețe tricolore, au sunat ca un îndemn la horă, urmat fără preget de participanții la spectacol, în frunte cu primarul Turzii, Cristian Matei. După ce au ajuns la sensul giratoriu de lângă clădirea Primăriei turdene, participanții la sărbătoare au încins o Horă a Unirii, al cărei final s-a desfășurat sub lumina artificiilor care începuseră să țâșnească, de lângă fântâna arteziană, secată în această perioadă a anului, spre înaltul cerului înghețat la cele aproximativ 10 grade sub zero, cât măsura puterea gerulețului ce a pus stăpânire peste Turda la începutul săptămânii.

Emil HĂLĂȘTUAN

Alte articole

Concert de colinde

Concert de colinde

Tenorul Sergiu Chirilă și baritonul Florin Sâmpelean vor colinda la Turda. Aceștia vor susține un concert de colinde românești și străine,…
Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD: La Turda s-a construit un nou partid social-democrat. Din cel vechi a rămas doar sigla

Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD: La Turda…

Rămasă fără sediu și fără membri, după ruptura din 2020, când primarul Turzii, Cristian Matei, împreună cu toți consilierii social-democrați din…
Din învățăturile lui Rareș Bogdan către viitorii politicieni liberali:  Lecția nr. 1 – Cum se ia caimacul de pe ”cafeaua” pentru care au muncit alții (pamflet, pe jumătate)

Din învățăturile lui Rareș Bogdan către viitorii politicieni liberali:…

În politică, indiferent de cumetriile pre- sau post electorale, fiecare își numără singur voturile. Iar după scrutin, politicienii care au trecut…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *