• decembrie 20, 2017
  • No Comment

Medicină și credință

Medicină și credință

Pe la sfârșitul anilor ‘70, un tânar de 35 de ani înființa o secție de tratament a stresului, în cadrul Spitalului afiliat Massachussets Medical School. Deși era deținătorul unui doctorat (în biologie moleculară), programul de opt săptămâni propus de el pentru reducerea stresului a fost privit cu multă reticență. Conceptul tratamentului se baza pe unele principii ale budismului, însă nu se dorea a fi un curent religios și de aceea, în anii care au urmat, cercetătorul a publicat zeci de articole științifice și cărți ajunse cunoscute în toată lumea, materiale care să îi susțină științific teoria. n tot ceea ce a scris a dovedit influența meditației active și a relaxării (mindfullness) asupra creierului și, implicit, asupra depresiei, anxietății sau chiar a unor boli autoimune.

Astăzi Jon Kabat-Zinn, că despre el este vorba, are propriul său institut, în aceeași locație ca și la începuturile activității sale și tehnica propusă de el este utilizată în cele mai prestigioase clinici din lume și de milioane de oameni, în viața de zi cu zi (oricine poate accesa, gratuit, cursurile lui, pe Youtube).

În ce constă această manieră de a privi lumea: în a percepe, cu toate sensurile, realitatea imediată în care ne aflăm. Această percepție începe de la a savura un bob de strugure, până la vizualizarea respirației. Cu alte cuvinte, învățăm din nou să ne simțim vii, într-o lume în care ne grăbim tot timpul și comunicăm, preponderent, prin tehnologie.

Această reîntâlnire cu sine, regăsire a unei serenități interioare și tratamentul stresului sunt esentiale în maladia modernității – burn out sau în formele ușoare de depresie. De exemplu, există la Bruxelles o clinica cunoscută, care oferă un tratament alternativ în depresie celor care nu pot urma tratamentul clasic. Această alternativă, desfășurată sub coordonarea unui medic, combină stimularea electrică transcraniană (tDCS), activitatea fizică, nutriția, terapia prin artă și educatia pacientului cu mindfullness.

Există și alte maniere ce ne pot ajuta să ne simțim conectați cu noi înșine sau cu ceea ce credem. Spiritualitatea, manifestată sau nu prin religie, ocupa azi din nou un loc tot mai important în tratamentele bolilor cronice. Aș spune că a crede în ceva sau în Cineva este o necesitate umană și de aceea trebuie incurajată, mai ales că are efecte științifice dovedite asupra activității cerebrale.

Perioada aceasta a anului ne aduce multe momente speciale și ar trebui să fie un prilej de încărcare a energiilor. De aceea, dincolo de cadouri, mese cu bunătăți și petreceri, poate ar fi util să ne întrebam în ce mai credem azi. Acest mic exercițiu de meditație sau de rugăciune să ne fie preludiul generozității emoționale pe care să o și aplicăm prin fapte, în această perioadă.

 

Vă urez Sărbători Fericite și ne recitim în ianuarie!

 

Sănătate înainte de toate!

Dr. Ioan HANEȘ

Spitalul Militar Central Bruxelles

Alte articole

Concert de colinde

Concert de colinde

Tenorul Sergiu Chirilă și baritonul Florin Sâmpelean vor colinda la Turda. Aceștia vor susține un concert de colinde românești și străine,…
Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD: La Turda s-a construit un nou partid social-democrat. Din cel vechi a rămas doar sigla

Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD: La Turda…

Rămasă fără sediu și fără membri, după ruptura din 2020, când primarul Turzii, Cristian Matei, împreună cu toți consilierii social-democrați din…
Din învățăturile lui Rareș Bogdan către viitorii politicieni liberali:  Lecția nr. 1 – Cum se ia caimacul de pe ”cafeaua” pentru care au muncit alții (pamflet, pe jumătate)

Din învățăturile lui Rareș Bogdan către viitorii politicieni liberali:…

În politică, indiferent de cumetriile pre- sau post electorale, fiecare își numără singur voturile. Iar după scrutin, politicienii care au trecut…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *