• ianuarie 17, 2017
  • No Comment

La Viișoara – monumente în memoria făuritorilor României Mari

În 2018, când se va împlini un secol de la Marea Unire, în cele două sate ale comunei Viișoara, respectiv în reședința comunală și în localitatea Urca vor ”răsări” două monumente închinate memoriei ”celor care au făurit România Mare”. Între cei 1228 de delegați care au semnat, în 1 decembrie 1918, actul unirii Transilvaniei cu România, s-a aflat și profesorul Ioan Bozdog, din Urca.   Primarul Viișoarei, Ioan Roman, a declarat că va contacta, cât de repede, artiști plastici, în vederea realizării machetelor dintre care se va alege modelul pentru cele două monumente.

Dar, în afara celor două monumente, anul acesta va continua realizarea unor obiective edilitare în comuna Viișoara. Primarul Ioan Roman, care contează pe un buget local ”de circa două ori mai mare decât cel de anul trecut” a trecut în revistă investițiile planificate a se realiza în 2017. Astfel, grație obținerii a două finanțări din fonduri europene, de câte 1 milion de euro, fiecare, va continua asfaltarea drumurilor interioare și a celor de exploatare, atât la Viișoara cât și la Urca. Documentația cu privire la lucrările de modernizare ale drumurilor, întocmită în 2016,  prevede asfaltarea a circa 5-6 kilometri de drum, cu un milion de euro, a precizat Ioan Roman. Primarul Viișoarei și-a propus ca în acest an să rezolve și problema trotuarelor ce mărginesc drumul județean DJ 150, ce trece prin localitatea reședință de comună. ”Sperăm ca în această primăvară să începem reparația capitală a trotuarelor” a estimat Ioan Roman. Repararea rigolelor de scurgere de pe marginea acestui drum cad în sarcina Direcției Județene a Drumurilor Cluj, a explicat Ioan Roman ”regula diviziunii naționale a responsabilităților” cu privire la întreținerea drumurilor.

Tot în primăvara viitoare vor începe lucrările de modernizare ale terenului de fotbal de la Urca, după ce, în 2016, s-a finalizat complexul sportiv de la Viișoara. Pentru ca fotbaliștii din Urca să poată juca în fața propriilor suporteri, terenul de sport va fi îngrădit și se vor construi vestiare și alte dotări necesare desfășurării activității sportive în condiții normale.

Printre obiectivele de investiții edilitare din satul Urca se numără și căminul cultural, la care se vor face reparații și școala din localitate, a cărei reabilitare, începută în 2016, se va încheia în acest an, deși acolo nu mai învață niciun elev. ”Nu cred că trebuie să lăsăm de izbeliște munca bunicilor și a părinților noștri. Vom întreține clădirile pe care ni le-au lăsat moștenire” a argumentat primarul Viișoarei, Ioan Roman, rațiunea renovării clădirii în care a funcționat școala din Urca ”ca să poată  reintra oricând în circuitul școlar”.

În lista de investiții pentru acest an, adminisitrația comunei Viișoara a mai inclus realizarea unei stații de pompare a apei în zona fostei Întreprinderi Agricole de Stat din Viișoara și înzestrarea, cu câte o clopotniță, a capelelor din Urca și din localitatea reședință de comună.

Pentru acest an, administrația locală din Viișoara, despre care primarul Ioan Roman  apreciază ”că va avea mult de lucru în 2017” și-a propus reactualizarea Planului Urbanistic General (PUG), al comunei Viișoara. De asemenea, vor continua lucrările de cadastru funciar, deoarece fără inventarierea terenurilor nu se mai acordă titluri de proprietate. ”Până acum s-au inventariat circa 500 de hectare” a spus Roman. Deși apreciază că ”lucrarea de inventariere a terenurilor merge foarte încet” primarul Viișoarei consideră că acțiunea nu trebuie grăbită: ”Nu vrem să ne grăbim, ca să nu greșim” a explicat Roman. Potrivit primarului Viișoarei, suprafața totală de teren agricol din comună însumează aproximativ 4800 de hectare, însă titluri de proprietate s-au emis pentru 75-80 la sută din această suprafață. Pentru restul de 20-25 la sută din totalul suprafeței agricole, potrivit prevederilor Legii 165, din 2013, nu se vor emite titluri de proprietate decât după inventarierea terenurilor și înscrierea acestora în registrele de cadastru funciar. Peste 550 de fermieri din comuna Viișoara declară terenuri la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA), pentru primirea subvențiilor acordate din fonduri europene și de la bugetul de stat, a mai menționat Ioan Roman. Intențiile de sporire a zestrei edilitare a comunei Viișoara în anul 2017 includ și amenajarea unui târg de animale, practic o expoziție cu vânzare. Astfel, ar prinde contur o dorință mai veche  a primarului Ioan Roman.

În ceea ce privește personalul care lucrează în adminisitrația publică comunală, acesta va trebui să dea dovadă de ”transparență, profesionalism și civilizație, în relațiile cu cetățeanul”. Roman speră că acest deziderat se va transforma ușor în realitate, cu atât mai mult cu cât ”este o investiție ce se poate realiza fără bani!”

Anul trecut, zestrea edilitară a comunei Viișoara s-a îmbogățit cu parcul, muzeul și complexul sportiv amenajate în localitatea reședință de comună. Acestor obiective li s-a adăugat capela construită în satul Urca.

Emil HĂLĂȘTUAN

 

Alte articole

Concert de colinde

Concert de colinde

Tenorul Sergiu Chirilă și baritonul Florin Sâmpelean vor colinda la Turda. Aceștia vor susține un concert de colinde românești și străine,…
Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD: La Turda s-a construit un nou partid social-democrat. Din cel vechi a rămas doar sigla

Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD: La Turda…

Rămasă fără sediu și fără membri, după ruptura din 2020, când primarul Turzii, Cristian Matei, împreună cu toți consilierii social-democrați din…
Din învățăturile lui Rareș Bogdan către viitorii politicieni liberali:  Lecția nr. 1 – Cum se ia caimacul de pe ”cafeaua” pentru care au muncit alții (pamflet, pe jumătate)

Din învățăturile lui Rareș Bogdan către viitorii politicieni liberali:…

În politică, indiferent de cumetriile pre- sau post electorale, fiecare își numără singur voturile. Iar după scrutin, politicienii care au trecut…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *