• mai 31, 2017
  • No Comment

Guvernul a decis în materie de reabilitare a blocurilor de locuințe: Toți ca unul, sau deloc

Lucrările de reabilitare ale blocurilor (imobilelor) de locuinţe cu mai multe scări  se va face unitar şi nu pe segmente de clădire. Legea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, adoptată de Guvern în ședința de miercuri, 31 mai,

la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), prevede că, în cazul condominiilor de tipul imobilelor colective multietajate, modificarea aspectului faţadei se poate face numai în mod unitar pe întreg condominiul, indiferent de  numărul asociaţiilor de proprietari constituite pe scări sau pe tronsoane de imobil, în baza unei documentaţii tehnice elaborate în condiţiile legii, de către arhitecţi cu drept de semnătură şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, regimul monumentelor istorice şi al zonelor protejate, reabilitare termică pentru creşterea performanţei energetice a clădirilor şi reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei acestora, pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor.

De asemenea, potrivit legii adoptate de Guvern în ședința de miercuri, 31 mai, asociațiile de proprietari vor avea obligația de a constitui un fond de reparaţii anual, precum şi un fond de rulment.

Prin adoptarea legii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, s-a urmărit întărirea cadrului normativ pentru angajarea de către asociaţiile de proprietari a persoanelor fizice autorizate sau persoanelor juridice, cu obiect de activitate administrarea condominiilor, înfiinţate potrivit prevederilor legale în vigoare. Legea

detaliază şi clarifică atribuţiile administratorului, ale preşedintelui, ale comitetului executiv, ale cenzorilor, tipul de relaţii dintre aceştia, precum şi procedurile de aprobare a deciziilor privind realizarea lucrărilor de reabilitare a imobilului şi de limitare a consumului energetic.

O altă noutate o reprezintă stipularea, în lege, a dreptului de preempţiune, la preţ egal, al autorităţilor administraţiei publice locale asupra locuinţelor executate silit pentru recuperarea datoriilor proprietarilor la cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiei. ”Aceste locuinţe vor fi folosite ulterior numai ca locuinţe sociale” iar proprietarii executaţi silit vor avea prioritate la repartizarea acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile stabilite pentru accesul la locuinţele sociale, se mai precizează în lege.

Adoptarea noii legi privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor are drept scop ”eficientizarea administrării locuinţelor, fie că sunt imobile colective tip bloc, locuinţe situate în curţi comune sau ansambluri rezidenţiale; asigurarea unei structuri mai bune a organelor de conducere ale asociaţiilor de proprietari; clarificarea responsabilităţilor şi incompatibilităţilor dintre membrii structurilor de conducere din cadrul asociaţiilor de proprietari; instituirea regulamentului condominiului, în care să se înscrie regulile de comportament şi de folosire a proprietăţii și clarificarea şi eficientizarea relaţiei dintre autorităţile publice şi asociaţiile de proprietari” după cum se precizează într-un comunicat emis miercuri, 31 mai, de Biroul de presă al Guvernului României.

 

Emil HĂLĂȘTUAN

 

 

 

 

Alte articole

Concert de colinde

Concert de colinde

Tenorul Sergiu Chirilă și baritonul Florin Sâmpelean vor colinda la Turda. Aceștia vor susține un concert de colinde românești și străine,…
Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD: La Turda s-a construit un nou partid social-democrat. Din cel vechi a rămas doar sigla

Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD: La Turda…

Rămasă fără sediu și fără membri, după ruptura din 2020, când primarul Turzii, Cristian Matei, împreună cu toți consilierii social-democrați din…
Din învățăturile lui Rareș Bogdan către viitorii politicieni liberali:  Lecția nr. 1 – Cum se ia caimacul de pe ”cafeaua” pentru care au muncit alții (pamflet, pe jumătate)

Din învățăturile lui Rareș Bogdan către viitorii politicieni liberali:…

În politică, indiferent de cumetriile pre- sau post electorale, fiecare își numără singur voturile. Iar după scrutin, politicienii care au trecut…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *