• februarie 9, 2017
  • No Comment

Dublă lansare: Adrian Sărmășan – Sunetul cuvintelor

Cantautorul turdean Adrian Sărmășan lansează un nou album muzical, intitulat ”Fata din povești” și cel de-al treilea volum de poezii ”Zâmbesc fără frică”. Evenimentul dedicat prezentării publice a celor două ”pachete” din creația muzical-poetică a lui Adrian Sărmășan va avea loc joi, 16 februarie, cu începere de la ora 18, la Sala Mare a Primăriei din Turda.

Manifestarea, botezată ”Sunetul cuvintelor” va fi moderată de către profesoara Dorina Arion. La eveniment, organizat de Casa de Cultură din Turda, în colaborare cu societatea ”Rei Culturae Fautores” vor participa profesorii Olga Morar, Virgil Deceanu, Ioan Dănuț-Zăhan și Ana Sevan, directorul casei de cultură. Printre invitați se numără și actrița Mihaela Deceanu, de la Teatrul ”Aureliu Manea” respectiv artistul-autor Silvan Stâncel.

Născut în 21 iulie 1962, la Turda, poetul, compozitorul, cantautorul și interpretul Adrian Sărmășan, absolvent al Institutului de Aviație ”Aurel Vlaicu” promoția 1984, a renunțat la cariera militară pentru a se dedica celorlalte pasiuni ale sale, muzica și poezia.

Adrian Sărmășan a debutat la Cenaclul Flacăra, în anul 1979, pe când era elev al Liceului Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia. După anul 2000, preocupările sale în domeniul creației muzicale au crescut în intensitate, iar rezultatele s-au concretizat prin lansarea albumelor “Oare“ – 2007 “Visez de-nnebunesc” – 2011 “Albastru de Rai” – 2013 „Știu, nu sunt perfect”-2014 „Lasă Tot”-2015 „Fata din povești”-2016 și a cărților Dacă vrei… volum de poezii apărut în anul 2008, Raiul Lupilor Îngeri, volum de poezii și scurte proze – 2013, iar apoi Zâmbesc fără frică, volum de poezii publicat în anul 2016. Adrian Sărmășan apare în 16 videoclipuri oficiale, din care 13 realizate ”în regie proprie”: Vama Veche, Visez de-nnebunesc, Crede-mă, pe tine te iubesc, Dă-mi ochii tăi, Dă-mi o speranță, Știi bine, Împăratul Roz, Anii mei frumoși, Voi rămâne aici, Puzzle, Albastru de Rai, În noapte căutând, Dar tu știi, Iubește-mă ca pe-o vacanță și Te-aștept în fiecare zi.

Emil HĂLĂȘTUAN

Alte articole

Concert de colinde

Concert de colinde

Tenorul Sergiu Chirilă și baritonul Florin Sâmpelean vor colinda la Turda. Aceștia vor susține un concert de colinde românești și străine,…
Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD: La Turda s-a construit un nou partid social-democrat. Din cel vechi a rămas doar sigla

Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD: La Turda…

Rămasă fără sediu și fără membri, după ruptura din 2020, când primarul Turzii, Cristian Matei, împreună cu toți consilierii social-democrați din…
Din învățăturile lui Rareș Bogdan către viitorii politicieni liberali:  Lecția nr. 1 – Cum se ia caimacul de pe ”cafeaua” pentru care au muncit alții (pamflet, pe jumătate)

Din învățăturile lui Rareș Bogdan către viitorii politicieni liberali:…

În politică, indiferent de cumetriile pre- sau post electorale, fiecare își numără singur voturile. Iar după scrutin, politicienii care au trecut…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *