- august 19, 2021
- No Comment
Cristina Pîrv – ”event manager” la Euro Volley 2021

Cea mai valoroasă voleibalistă din istoria acestui sport în România, turdeanca Cristina Pîrv, participă, în calitate de event manager la Zadar (Croația), localitate ce găzduiește în aceste zile partidele din cadrul grupei C a turneelor organizate de Confederația Europeană de Volei, în cadrul CEV Euro Volley 2021.
Am acceptat cu mare bucurie invitația Confederației Europene de Volei și sunt încântată că îmi pot aduce aportul pentru promovarea voleiului european, prin experiența pe care am dobândit-o în cei peste 20 de ani de carieră la cel mai înalt nivel. De abia aștept să văd toate meciurile. Nu am nicio echipă favorită, sunt obiectivă și vreau să câștige cea mai bună formație!, a declarat Cristina Pîrv.
În grupa C participă formațiile de volei feminin din Belarus, Croația, Ungaria, Italia, Slovacia și Elveția.
Echipa României joacă în grupa D, la Cluj-Napoca, unde va întâlni, în ordine, Turcia, Suedia, Olanda, Finlanda, și Ucraina. Turneul, ce a început în 18 august, se va încheia o săptămână mai târziu, miercuri, 25 august. Calculul hârtiei indică drept favorite pentru ocuparea primului loc în grupa D, formațiile Turciei și Olandei.
Cele 14 componente ale echipei României sunt: Diana Arton, Rodica Buterez, Diana Balintoni, Petruța Orlandea, Denisa Ionescu, Adriana Matei, Sorina Miclăuș, Alexandra Ciucu, Alexia Căruțașu, Marina Cojocaru, Andra Cojocaru, Adelina Budăi-Ungureanu, Georgiana Popa și Daiana Roman.
Nu sunt prezentă la Cluj-Napoca de această dată, dar le țin pumnii fetelor din cadrul echipei naționale a României! Le doresc să își atingă obiectivele propuse. Sunt prezentă la Cluj prin reprezentanți, întrucât sportivele din cadrul Academiei de Volei Pîrv11 sunt voluntare în cadrul meciurilor desfășurate aici. Mă bucur că România găzduiește o etapă a acestui campionat, este un lucru minunat pentru iubitorii acestui sport, pe care eu personal, îmi doresc să îl văd tot mai sus, acolo unde îi este locul! a spus Cristina Pîrv (foto).