• ianuarie 31, 2018
  • No Comment

Ce medic vă doriți?

Ce medic vă doriți?

Poate răspunsul dumneavoastră rapid este: ”Cel pe care nu trebuie să îl văd prea des”. Însă, de fapt ne dorim chiar contrariul, un cadru medical care ne vede și acest lucru începe cu contactul vizual.

Îmi spunea cineva zilele trecute că a mers cu mama lui, care suferă de un cancer de sân recidivant, la oncologul pe care îl cunoștea deja bine, din tratamentul anterior. Cu toate acestea, a fost teribil de deranjat de faptul că medicul vorbea fară să îi privească, parcă ascuns în spatele calculatorului, la a cărui tastatură scria de zor.

Contactul vizual, chiar și pentru câteva minute, este la fel de important ca și arta de a asculta. Un medic care știe să asculte, are jumate din diagnostic, se spune. Lipsa timpului este o scuză, iar arta ascultării presupune și creativitate. Discuția cu pacientul poate fi și trebuie direcționată spre simptomele care pot conduce la un diagnostic, însă o întrebare despre viața pacientului, în general, poate furniza informații neașteptate. Îmi aduc aminte o situație în care, întrebând despre hoby-urile unei tinere fete fragile care îmi părea prea îngândurată pentru vârsta sa, m-a condus la constatarea că fusese violată de cel mai bun prieten al ei. Avea un hobby recent și neobișnuit: boxul.

Relația cu colegii și cu unii pacienți poate să pună la încercare profesionalismul unui medic. Cât timp am lucrat în România, la început am refuzat orice atenție de la pacienți, până când am fost confruntat cu o realitate dublă: mare parte din colegi mă priveau chiorâș, că le “ stricam piața” iar pacienții credeau că nu sunt mulțumit de ceea ce îmi dădeau și de aceea îi refuzam. În Bruxelles, unii pacienți mă întrebau sau unde am făcut medicina, sau din ce țară am “accentul acela drăguț” cu care le vorbesc limba. Ca mai apoi să îmi spună că și femeia lor de serviciu sau cel care le renovează casa vin tot din România. O prietenă doctoriță, româncă, îmi spunea că unii dintre colegii săi medici sunt surprinși dacă le refuză avansurile, pentru că ei știau că femeile din România sunt pasionale și nu stau prea mult pe gânduri…

Însă ceea ce îmi place în specialitatea medicinei modului de viață este importanța sănătății medicului, ca protecție personală împotriva epuizării profesionale (burn-out) și ca stimulent pentru sănătatea pacientului, fapt confirmat științific. Un medic cu un stil de viață sănătos are mai mulți pacienți sănătoși. Mereu zâmbesc când îmi aduc aminte de o situație povestită de un amic care a fost sfătuit de medicul lui că ar trebui să cam slăbească. La care el i-a răspuns: “Și dumneavoastră!”

Recent, la forumul din Davos, miliardarul chinez Jack Ma, fondatorul companiei Alibaba, a vorbit despre impactul inteligenței artificiale asupra educației ( importanța însușirii a ceea ce un robot nu va putea face) ; eu sper că aceasta va permite cadrelor medicale să își exercite cu adevărat calități umane ca empatie, compasiune și să indice tratamentul în funcție și de stilul de viață al pacientului.

Dr. Ioan Haneș

Alte articole

Concert de colinde

Concert de colinde

Tenorul Sergiu Chirilă și baritonul Florin Sâmpelean vor colinda la Turda. Aceștia vor susține un concert de colinde românești și străine,…
Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD: La Turda s-a construit un nou partid social-democrat. Din cel vechi a rămas doar sigla

Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD: La Turda…

Rămasă fără sediu și fără membri, după ruptura din 2020, când primarul Turzii, Cristian Matei, împreună cu toți consilierii social-democrați din…
Din învățăturile lui Rareș Bogdan către viitorii politicieni liberali:  Lecția nr. 1 – Cum se ia caimacul de pe ”cafeaua” pentru care au muncit alții (pamflet, pe jumătate)

Din învățăturile lui Rareș Bogdan către viitorii politicieni liberali:…

În politică, indiferent de cumetriile pre- sau post electorale, fiecare își numără singur voturile. Iar după scrutin, politicienii care au trecut…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *