• martie 16, 2018
  • No Comment

Beneficiară a unui tratament discriminatoriu, presa turdeană riscă să devină paria evenimentelor locale

Beneficiară a unui tratament discriminatoriu, presa turdeană riscă să devină paria evenimentelor locale

În săptămâna ce tocmai stă să se încheie (12-18 martie 2018) presa turdeană a primit două ”palme” de la organizatorii unor evenimente publice și de la șeful unui serviciu al administrației publice locale.

Prima punere la colț a presei locale s-a întâmplat cu ocazia lansării proiectului ”Turda – dezvoltare comunitară prin promovarea incluziunii sociale active” condus de către Daniela Constantinescu, preșdintele Fundației Caritabile Sfântul Daniel, din Turda. La evenimentul desfășurat miercuri, 14 martie, toți participanții, vreo 50 de persoane, au primit mape de prezentare a proiectului, în afara reprezentanților presei turdene, trei la număr. Or, mai ales, jurnaliștii de la Turda TV, InTurda și Actualitatea de Arieș aveau cea mai mare nevoie de informațiile cuprinse în mapa de prezentare a proiectului, pentru mediatizarea acestuia (pe gratis, deși în cazul proiectelor ce beneficiază de finanțări nerambursabile din fonduri europene, cazul de față, există, de obicei, bani alocați pentru reclamă și publicitate). Persoana care împărțea mape de prezentare invitaților, pe măsură ce aceștia soseau în Sala Mare a Primăriei din Turda, îi ocolea mereu pe jurnaliști, ca pe niște paria rătăciți pe acolo din întâmplare.

A doua punere la colț îi aparține directorului Serviciului Public de Asistență Socială, de asemenea din Turda, Oana Monia Koti. Vineri, 16 martie, la orele dimineții, aceasta a transmis un comunicat de presă doar portalului de știri TurdaNews. Celelalte organisme locale de presă nu au mai contat pentru directorul SPAS Turda. Măcar în cazul portalului de știri Actualitatea de Arieș, s-a făcut o excepție: Oana Monia Koti mi-a telefonat, după ce a transmis comunicatul, să mă înștiințeze despre document și să îmi indice locurile unde îl pot citi: TurdaNews, respectiv site-urile SPAS și cel al Primăriei Turda. Tratamentul discriminatoriu pe care Oana Monia Koti, directorul SPAS Turda l-a aplicat presei locale nu constă în faptul că a transmis comunicatul la TurdaNews ci în omisiunea de a-l transmite, concomitent și celorlalte organisme de presă ce activează în oraș.

Fisurile, parcă mereu mai dese, constatate în relațiile dintre administrațiile publice locale, dar și a celor dintre conducerile școlilor și a diverselor asociații, respectiv organizații și presă, impun organizarea unei întâlniri între cele două părți, pentru a discuta despre bunele practici în domeniu.

În foto: Daniela Constantinescu și Oana Monia Koti, nota 4 la”relațiile cu presa turdeană” în săptămâna 12-18 martie 2018

Emil HĂLĂȘTUAN

Alte articole

Concert de colinde

Concert de colinde

Tenorul Sergiu Chirilă și baritonul Florin Sâmpelean vor colinda la Turda. Aceștia vor susține un concert de colinde românești și străine,…
Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD: La Turda s-a construit un nou partid social-democrat. Din cel vechi a rămas doar sigla

Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD: La Turda…

Rămasă fără sediu și fără membri, după ruptura din 2020, când primarul Turzii, Cristian Matei, împreună cu toți consilierii social-democrați din…
Din învățăturile lui Rareș Bogdan către viitorii politicieni liberali:  Lecția nr. 1 – Cum se ia caimacul de pe ”cafeaua” pentru care au muncit alții (pamflet, pe jumătate)

Din învățăturile lui Rareș Bogdan către viitorii politicieni liberali:…

În politică, indiferent de cumetriile pre- sau post electorale, fiecare își numără singur voturile. Iar după scrutin, politicienii care au trecut…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *