• august 30, 2017
  • No Comment

Aplicarea planului tarifar convenit cu Comisia Europeană pentru anii 2017-2023, condiție ncesară pentru accesarea a 151 milioane de euro

Potrivit planului tarifar ce urmează să fie aplicat de Compania de Apă Arieș între anii 2017-2023, supus aprobării forurilor deliberative din cele 13 unități administrativ-teritoriale membre ale ADI-AVA, prețul apei va crește, de la 0,782 euro/metru cub, în 2017, la 1,04 euro-mc, în 2020, pentru a atinge 1,247 euro/mc, în 2023. În lei, la actualul curs leu-euro afișat de Banca Națională a României, pentru un metru cub de apă consumată, din care se consideră că 80 la sută se evacuează prin rețeaua publică de canalizare, locuitorii Turzii, ai Câmpiei Turzii și ai celor 11 comune deservite de CAA vor plăti circa 6,33 lei, în acest an, 8,17 lei în 2020 și 9,71 lei în 2023, sub rezerva nemodificării spectaculoase a cursului leu-euro în următorii șase ani.

Aplicarea acestui plan tarifar reprezintă o condiție necesară, impusă de Comisia Europeană, pentru accesarea fondurilor europene necesare finanțării celui de-al doilea pas al proiectului de extindere și reabilitare a rețelelor de apă și a celor de canalizare din cele 13 unități administrativ-teritoriale membre ale AVA-ADI (Turda, Câmpia Turzii, Ploscoș, Viișoara, Luna, Călărași, Mihai Viteazu, Tureni, Aiton, Ciurila, Petreștii de Jos, Săndulești și Tritenii de Jos, în valoare totală de circa 151 de milioane de euro. ”Am făcut eforturi considerabile pentru a obține tarife cât mai suportabile pentru populație” a declarat directorul general al CAA, Bogdan Bobic, în cadrul unei conferințe de presă cu acest subiect, desfășurată miercuri, 30 august, cu o zi înaintea discutării planului tarifar, în vederea aprobării acestuia, de Consiliul local Turda, ce se va întruni în ședință ordinară joi, 31 august, de la ora 11.

Bogdan Bobic a precizat că, potrivit solicitării Comisiei Europene, tariful practicat de CAA trebuie să reprezinte cel puțin 2,5 la sută din venitul mediu al  clienților operatorului de apă și canalizare din localitățile membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Apa Văii Arieșului”. Potrivit situației veniturilor obținute de populația județului, existentă la Direcția Generală de Statistică Cluj, valoarea medie a venitului lunar realizat de locuitorii celor 13 unități administrativ-teritoriale deservite de CAA, se ridică la circa 400 de euro. ”În prezent, tarifele pe care le practicăm reprezintă circa 2,27 la sută din venitul mediu al clienților noștri casnici” a menționat Bogdan Bobic.

În legătură cu impactul unui vot negativ primit de planul tarifar al CAA pentru perioada 2017-2023, într-unul din cele 13 consilii locale ale unităților administrativ-teritoriale din ADI-AVA, directorul general al CAA a declarat că într-o atare situație s-ar pierde ceel 151 de milioane de euro, bani solicitați de la Uniunea Europeană pentru finanțarea lucrărilor de finalizare a extinderii rețelelor de apă și canalizare în arealul deservit de Compania de Apă Arieș. ”Dacă un singur consiliu local nu votează planul tarifar, nu va exista proiect” a explicat Bogdan Bobic.

Emil HĂLĂȘTUAN

Alte articole

Concert de colinde

Concert de colinde

Tenorul Sergiu Chirilă și baritonul Florin Sâmpelean vor colinda la Turda. Aceștia vor susține un concert de colinde românești și străine,…
Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD: La Turda s-a construit un nou partid social-democrat. Din cel vechi a rămas doar sigla

Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD: La Turda…

Rămasă fără sediu și fără membri, după ruptura din 2020, când primarul Turzii, Cristian Matei, împreună cu toți consilierii social-democrați din…
Din învățăturile lui Rareș Bogdan către viitorii politicieni liberali:  Lecția nr. 1 – Cum se ia caimacul de pe ”cafeaua” pentru care au muncit alții (pamflet, pe jumătate)

Din învățăturile lui Rareș Bogdan către viitorii politicieni liberali:…

În politică, indiferent de cumetriile pre- sau post electorale, fiecare își numără singur voturile. Iar după scrutin, politicienii care au trecut…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *